uneori nu mai ai nici chef nici răbdare de nimic te închizi în tine
îți numeri celulele nu poți lua decît una pe zi
stai amărît udat de tot sîngele rece și des de noiembrie
cu respirația măturîndu-ți aleile plămînilor
fiecare clipă fiecare gînd frunze răscolite
un gol în care o cioară se așază pe inimă
te plimbi printre amintiri un parc îmbătrînit cu bănci rupte
copaci goi cu mîinile spre cer într-o rugă în care nu mai crezi
aerul mai murdar decît o lenjerie de spital și nu mai știi
dacă e zi sau e noapte doar o lumină jigărită se prelinge
asemenea unei umbre peste pămînt
ploaia cade cu colți de viperă statuile gem alături de tine
aștepți poezia un cîine bătrîn rătăcit să găsească drumul spre casă
să-l ridici la piept să dormi cu el într-un refugiu de tramvai
unde nu mai oprește nimic niciodată
îți aprinzi o țigară gîndind poate vine mai repede clipa
tragi cu nesaț dar te trezești absorbit în ea nu te poți împotrivi
te răspîndești ca un germen de ceață
ploaia cade grea cît păcatul și rimelul negru al nopții se întinde
ești rece mult prea rece să îți găsești mîinile obrazul
undeva un cîine schelălăie cu voce de plumb
Dacă îţi place, poţi să te abonezi la feedul rss
Descărcaţi varianta audio a cărţii:
BlogoSquare
One Comment