hyperliteratura

1.
să ne ţinem de mînă ca într-o minciună
să mergem în parc
să ne aşezăm pe o bancă
acolo aerul n-o să mai fie doar o idee
acolo o să mă pot uita liniştită în ochii tăi
o să văd golul
o să-mi văd umbra cafenie acoperindu-ţi pupilele
în semn de salvare

am obosit atît de rău
dragostea mea

fiecare cuvînt mă spintecă
fiecare corp greoi cu respiraţia lui necontrolată
mă scoate din minţi

am ajuns în Ţara Orbilor
îi văd mereu de la cămin spre staţia de autobuz
îmbrăţişînd gardurile
stîlpii de înaltă tensiune
semafoarele
panourile cu reclame
vitrinele
sînt atît de fericiţi
ei intre ei
pipăind cu degetele zidurile
orbecăind pe culoarele înguste

acum înţelegi de ce mă dezgustă totul?

lipeşte-te tu de mine
tîrăşte-mă printre copaci cu dragoste
ca pe propriul tău copil
mi-e clar că nimic n-o să se mai întîmple

2.
vezi copacii uscaţi din faţa grădinii botanice?
ne seamănă atît de bine
ei şi tăcerea lor
şi imaginile care trec prin ochii noştri ca printr-o gămăile de ac

n-avem ce să mai cîrpim cu ele

m-am gîndit de foarte multe ori la mine
şi la ce-o să fie
n-o să mai fie nimic
generaţia mea nu există
am pierdut totul
fiecare revoluţie
fiecare schimbare de paradigmă
am ieşit discret din istorie ca dintr-o sală goală

ani de zile m-am gîndit la lucruri imposibile
la flori
la mîini calde
la castani înconjurînd şerpii de beton

astea m-ar fi liniştit

dar nu

mai bine mergem la tine
ne luăm în braţe în vîrful patului

sînt atît de obosită

mai bine citim o carte
vedem un film ceva
nu vezi
lumea e plină de altruişti atîta timp cît astea există

să lăsăm marile bulevarde
să lăsăm pieţele aglomerate
şi plînsul
şi sexul
şi noaptea ca un animal blînd

să nu ne amestecăm aici

soarele apune la fel pentru fiecare
cît să te mai joci cu asta?

mai bine am face bani
mai bine ne-am îngriji creierul şi venele zdrenţuite
aici sub tufele de magnolii
ţine-mă de mînă
dragostea mea

sîntem frumoşi şi muţi

3.
sîntem frumoşi si muţi
dar măcar tu să faci ceva în viaţă
un film cu tine ar înconjura lumea
un film cu tine
şi cu scrisorile prietenelor tale

o să te duci după fiecare
şi fericirea ta
va fi fericirea unui copil pescuind răţuşte
seara la bîlci

eu nu mai însemn nimic
sînt un hău adînc
o groapă în care nimic nu mai cade
degeaba încerc să sparg ceva să rup
sînt gaura rămasă în urma fracturilor
cea mai adîncă prăpastie care desparte malurile