Manifest anarhist

Un poem din 1998, care, cu toate lucrurile bune care s-au întîmplat în România în ultima vreme, e, din păcate, încă actual…

în memoria lui Allen Ginsberg
şi a lui Jack Kerouac

I Pe stradă

Am scris poemul ăsta cu propriul meu sînge pe stradă în 27 aprilie 1998, noaptea, în Piaţa Kogălniceanu, tocmai coborît din 85 după ce am condus-o pe Michelle care m-a părăsit.
Ajunsese să-mi pună întrebările mele cu ” de ce “-ul mai mare care nu te duc la nimic, “La motor”, după ce am adus-o de la un concurs de înot unde se fluiera, se zbiera de parcă erai înăuntrul sirenei unui tren.
Am scris pentru că n-a vrut să se culce la mine ca mai demult, urînd camera mea de cămin, vorbindu-mi despre apartamentul ei cu cinci camere şi părinţi diplomaţi.

Tot farmecul meu s-a terminat după ce i-am dat unui căţel biscuiţi pe stradă.

Am cerşit dragostea pe stradă.

Divaghez dar sînt încă liniştit, n-o să mă sinucid
decât după ce lumea se va distruge şi
moartea va fi.

M-am pişat pe stradă.

Cei care se masturbează sînt nişte flori
pe stradă.

Am plîns pe stradă.

Am văzut vrăjitoarele nopţii înfigîndu-şi sticle de cola
în fund pe stradă.

Am văzut soldaţi iubindu-se pe nori de tampoane
folosite pe stradă.

Am înnebunit pe stradă.

După ce am stat închis cîteva săptămîni
în garsoniera cu blănuri
am înnebunit.

Am vrut să fiu o stradă pe stradă.

Am vrut să am capul de piatră pe stradă.

După ce am văzut “Zidul” de o mie de ori,
toată cultura mea generală,
pe stradă.

Nu m-a interesat fiinţa ta,
pe stradă.

Am folosit prezervative pe stradă
şi am dormit pe stradă
şi am înţeles tot.

Ei vor să te mutileze pe stradă !
Chiar fac asta, chiar noi.

Ei pot să te oprească pe stradă !

Ei vor să te distrugă pe stradă !

Vor să te faca Ei
şi să discuţi politicacorect la televizor !

Ei spermează în gura ta cască
pe stradă.

Ei vor să pună ciment pe stradă !

Eu sînt Iisus Hristos şi ei vor
să mă aresteze pe stradă !

Ei au bani pe stradă şi aşteaptă
să le mai dai şi tu
pe stradă.

Ei intră în creierul tău în apartament
şi creierul tău e împroşcat pe stradă.

Ei te fac să cumperi coca-cola pe stradă !

Mă piş în cocacola pe stradă !

Ei aleargă pe stradă şi vor
să alergi ca ei !

Hristos era un om beat ?
Eu sînt beat !

Mi-am pierdut minţile, dar sînt liber
pe stradă.
Mi-am pierdut minţile, dar sînt beat !

Ei nu şi-au pus problema curcubeului pe stradă !
L-au folosit !

Ei n-au văzut strada pe stradă !

Capitalismul e o felaţie pe stradă !

Tu eşti mai bun decît ceilalţi, aşa că
fă bani !

Cînd o să terminaţi odată toată porcaria asta cu dragostea ?
Cînd o să vă iubiţi ?
Cînd o să se termine teatrul ?
Cînd vom face dragoste toţi ?
Pe stradă !

De ce nu i-aţi dat lui Allen Ginsberg
premiul Nobel pentru dragoste ?

Cînd o să-mi daţi un premiu pentru că vreau
să vă distrug ?
Cînd o să le daţi tot ce aveţi cerşetorilor ?
Cînd o să înnebuniţi ?
Sînteţi porci !
Cînd o să faceţi dragoste cu venele deschise
pe stradă ?!
Cînd o să vă rupeţi sexele pe stradă ?
Cînd o să plîngeţi, de ce nu plîngeţi toţi pe stradă ?!

Minţile mele nu sînt întregi stradă, pe stradă !
” Nu te-am iubit niciodată ” pe stradă !
” Între noi n-a fost nimic ” pe stradă !
Moartea jucînd şotron pe stradă !
Michelle sărind coarda unui curcubeu
pe stradă !
Violîndu-mă !

Am făcut dragoste numai cînd m-am prefăcut că-mi
deschid venele !
Pe stradă !

Acum venele mele deschise picură stins.

II România

Tu cine eşti ? Tu eşti o fată ? Există
oameni ? Ştiu că mă aştepţi !
Nici nu şti cine sînt !

Pentru patru sute de mii pe lună
fac întrebările la ProTv
şi tu le îndrugi cînd te uzi.

Tu eşti o fată ca o ţară
şi eu spermez în creierul tău

pentru 400.000, România.
Dragostea costa, România.

Ţii tu minte ce spunea Petru Ilieşu, România ?
nu ştia cine-mi eşti …

Simt că înnebunesc, România.
Încep să pierd controlul între lumea interiorităţii
şi exterior, România.

Aş fi fost un poet al interiorului
dacă aş fi avut ce mânca
România.

Mi-e foame, România.
De ce mi-e foame, România ?
Vreau să dorm pentru totdeauna , România !
Vreau să mor !

Eu te cultiv, România !
Eu bag informaţie în creierul tău prost
şi brutal !

Eu sînt fetiţă, România !
Eu ştiu totul, România !
Şi totul e violul unei bande de sodomişti.

Ţi se vedeau chiloţii, România,
pentru că tu te-ai pus în spate în troleibuz
unde se văd chiloţii.

Numai că nu-i aveai, România.

Degeaba ţi-ai pus ochelari şi erai “superaranjată”.
Nu vezi nimic, România !

M-am făcut că mă uit la cerul albastru
de la Eroilor din geamuri.

M-am prefăcut că nu mă interesezi, România,
Că nu ma interesează vânataia ta de pe gleznă.

Tu nici nu şti în ce raporturi o să fim
România.
O să-ţi spun să borăşti şi o să borăşti !

Eu sînt creierul tău beat, România
numai că tu gîndeşti cu picioarele.

Crezi că e bine să trăieşti, Proasto ?
Crezi ca sînt fericit că lucrez la Megavision
şi acolo se produc Marile Mele Viziuni -
linguri care izbesc pînă sparg farfurii ?

Sînt atent cu tine, România.
Îţi introduc penisul meu lung şi negru
în gură, România.
La sfîrşit o să ştii şi cîştigi.

Ai învăţat să faci bani ?
Mai poţi să răspunzi, România ?

Preşedinţii sînt nişte cretini, România,
guvernul e o adunătură de cretini.

Ei n-au dat niciodată bani unor cerşetori, România
putem să trăim cu apă şi rădăcini, România
putem să fugim în munţi,
România,
numai că tu nu vrei.

România !
Există oameni care înnebunesc
pentru banii tăi de jucarie.
Ce-ai făcut cu mama
o să-mi faci şi mie -
nici nu pot să mă uit în ochii tăi.

O să scriu un poem care
o să te distrugă, România.
Şi el o să fie tradus, România.
O să fiu singur şi o să fiu nebun şi
o să mă sinucid !

Dacă vine cineva să mă scoţi din mormînt, România.
Nu cred că există Dumnezeu, România,
însă în sticlele de coca-cola am spermat
ca să rămîn în burta ta, România,
copilul tău etern şi cretin, România.

Am greşit, recunosc, România -
sînt un om fără bani
pe care să-i ard.

Hristos a fost un om fără bani.
Eu sînt Hristos, România, şi mă sinucid.

Sper că eşti satisfacută, România.
Sper că vrei să faci nani, România.
Sper că ţi-ai băgat banii la cec, România.
Ţi-ai întemeiat deja
viitoarea familie, România ?
Nu cred că plîngi pentru mine.
Nu cred că ştii să plîngi, România.
Nu cred că sînt băiatul tău mic, România,
nu şti să plîngi

Dacă îţi place, poţi să te abonezi la feedul rss

Post meta

Acest text a fost publicat de Marius Ianuş şi postat la 28/03/2009 ora 10:00 pm categoria pamflet, poezie. Pune semn aici. Urmăreşte comentariile prin feedul rss. Comentează((cele din urmă vor fi cele dintîi)) sau lasă un trackback: Trackback URL.

Arată-le şi altora

4 comentarii pînă acum (Comentează)

Scriu increzatoare in forta de propagare a ideilor. Sunt un fost copil golan, actual membru tacut al societatii, care nu mai gaseste motive suficient de importante pentru a demonstra. Ca si mine, societatea romaneasca a intrat de ceva vreme intr-o stare de normalitate. Manifestatiile de strada sunt tot mai rare si pentru ca oamenii nu mai gasesc motive pentru a protesta.
Evenimentele din Republica Moldova necesita in opinia mea o alta abordare. Nu cred ca protestele moldovenilor sau protestele de la noi din tara vor avea rezultate concrete. Mai mult, daca tendinta se mentine, manifestarile dezaprobatoare se vor termina in 2-3 zile. Probabil ca, si daca alegerile nu ar fi fost fraudate, oricum comunistii ar fi iesit la conducere. Situtia este similara celei din 1990 cand, in ciuda unei minoritati zgomotoase anticomuniste care a facut posibil fenomenul Piata Universitatii, o majoritate de 85% a votat cu Ion Iliescu. In consecinta, cred ca situatia din Moldova nu are rezolvare imediata.
Propun organizarea unui lant uman care sa traverseze Romania pana la granita cu Republica Moldova, intrucat probabil nu este posibila continuarea lui dincolo de granita. Astfel de lanturi umane reprezinta actiuni simbolice, pasnice, non-politice, de afirmare a solidaritatii colective.
Ideea mi-a venit de la Lantul Baltic organizat in 1989, cand 2 milioane de oameni si-au dat mana pe parcursul a peste 600 de km de-alungul Estoniei, Letoniei si Lituaniei. Ca si ei, am putea incerca un lant romanesc, care sa aiba ca scop afirmarea solidaritatii colective, atragerea atentiei asupra istoriei si culturii noastre comune si mai ales asupra faptului ca ne sustinem reciproc. Ar fi un gest simbolic pentru moldoveni (care chiar daca au votat cu comunistii si nu se mai considera romani, vor avea o reactie emotionala puternica), pentru Rusia si pentru restul lumii. Ar fi important in primul rand pentru noi, ar fi dovada ca mai avem in ce sa credem si ca putem face actiuni colective de amploare. Lantul ar trebui sa transmita nu deziderate politice precum unitate nationala si unirea Moldovei cu Romania (avand in vedere suportul scazut chiar al Moldovei si contextul politic international) ci lucruri simple precum “ne pasa”.
Nu stiu in ce masura ideea poate fi pusa in aplicare in Romania anilor 2009 inainte de Paste. Am scris in speranta ca prin sprijinul societatii civile se pot face “miracole”

2. Raluca on April 10th, 2009 at 7:24 pm
poate o sa am si vise mai mici si mai reale. si nu era partid, deci ii faceam pe toti romanii sa se trezeasca si sa faca o revolutie anarhista, toti impotriva statului, fara crime, doar o revolta pasnica, oferind lumii un exemplu de solidaritate. vom fi schimbat lumea, dar mi se pare cam prea putin pt idealurile mele, m am plictisit.

3. cheguevargas on March 29th, 2009 at 11:32 pm
adica asta sa vina in partid =

4. cheguevargas -asta i linku corect on March 29th, 2009 at 10:51 pm
macar un anarhist in grupare, cred. e un joc, ca viata, de care nu i interesat nimeni, doar eu, dar poate se va schimba ceva. macar incerc sa trezesc pe cineva, pamfletu ma face sa nu mai scriu nimic, s-asa nu scriam. o sa l postez pe blog inainte de final..

5. cheguevargas -asta i linku corect on March 29th, 2009 at 6:04 pm

One Trackback

By Poezie pentru cameră şi senat. Colecţia “Raftul Demisei” « Agerpresh on 11/10/2009 at 10:34 pm

[...] de Marius Ianuş, 1998 [...]

hyperliteratura