|
radu parpauta
La taifas
Într-o amiază călduţă de august, eram cinci bărbaţi la răspîntie şi dezbăteam în linişte o problemă de maximă importanţă pentru ţărănimea română: dacă o să-l găbjească americanii pe Ben Laden. Mi se ceruse părerea şi cătam să fac faţă subiectului conform cu statutul meu de „telectual” cu cablu. Dar n-am apucat să purced la speech-u-mi care – eram convins! – va intra în cartea de aur a satului patern, cînd încep să bată clopotele a mort. Aşteptînd să se facă linişte, căci biserica e la doi paşi, oamenii îşi aprind ţigările şi încep să pufăie liniştiţi. Trasul clopotelor „în dungă” durează destul de mult; se vede treaba că Petrică, cristiacul, primise un bacşiş gras de la rudele mortului şi acum bătea clopotele mai să le crape. În fine, dangătul încetează.
– Măi Petrică! strigă nenea Mihai înspre turla bisericii. Cine-o murit, bre?
Petrică scoate capul buhos, cu ochi de somnambul, pe una din ferestruicile clopotniţei:
– Mitică Balan, bădie Mihai.
– Care Mitică Balan?
Dar Petrică nu mai răspunde. Începuse deja să coboare scările turlei. Se auzea pînă la noi duduitul paşilor şi trosnetul uscat al scărilor de lemn. citeşte mai departe »
|
Marius Ianuş
Dacă vedeţi o publicaţie sau un site cultural care începe să facă topuri imediat după lansare, nu vă pierdeţi vremea: link.
|
batranutragator
nu știu dacă trebuie să-mi pese de tine, în fiecare an se sinucid un milion de oameni
și asta mă face să mă gîndesc la carnea în care mă reflect, la ce naște din ea
o oglindă cu două fețe cîntărind 84 de kilograme pe care sistemul meu nervos o împarte în
tot atîtea kilograme de cioburi mărunte
la fiecare 40 de secunde mai moare unul și mi se înnegrește cîte o bucată de piele
la fel ca partea din spate a peliculei de argint
nu știu dacă voi putea face o singură față jocului, să arăt cîte un zîmbet oricui privește în mine
sau trebuie să mă prezint cel ce sînt, în costum alb de cocaină
izbindu-mă de pereții vătuiți căutînd locul în care sună a gol
pentru a mă așeza în genunchi în fața lui, rîzînd de parcă ar fi cea mai tare rugăciune
și totuși îmi doresc ochii tăi, ultimul lucru care se privește în mine
așa simplu, ca într-o iubire benignă care trece cu supradoză
|
ondina
Primele mele amintiri sunt la bunica. Ma trezeste zgomotul de pompa, ca in fiecare dimineata. La bunica se scoate apa din pompa, nu din fantana ca la noi in sat. Toate gospodariile de aici detin o pompa, lucru care mi se pare foarte modern. Afara e soare, ma dau jos din patul inalt si imi caut papucii somnoroasa . Cand ma vede, bunica imi zambeste bland. Sta asezata pe banca langa soba de vara si are grija de foc. Focul il face cu coceni dintr-un sac de plastic alb. Trebuie sa stea mai tot timpul langa soba pentru ca acestia ard foarte repede, mi-a explicat ea.
-Ti-e foame? Am facut turte cu gem, sunt puse sub prosop pe masa. Mananca acuma cat sunt calde. Pune-ti si magiun. Bunica nu ma pune sa ma spal dimineata nici pe fata si nici pe dinti. Grija ei este sa fiu hranita. citeşte mai departe »
|
carmen-manuela
îmi era frig
am tras pătura peste cap, mi-am dus genunchii la gură
palmele le-am aşezat pe ochi, cafeaua s-a oprit din fiert
poştaşul a luat mâna de pe sonerie
cei de la astral fugeau pe scări, tu mergeai cu spatele după ţigări
trupul se înroşise, ceasul îşi întorcea singur limbile înapoi
se întâmplă o dată la zece ani să mă îndrăgostesc
prima oară stăteam la fel ca acum numai că patul se chema mamă
pe atunci nu ştiam de ferestre, de uşi, de zăvoare
dormeam cât vroiam, răsturnam lumi până la tocul pantofului
apoi reveneam cu o scândură în plus citeşte mai departe »
|
Ioana Barac G.
“Gala Teatrului Tânăr” Premiază Cea Mai Bună Trupă de Teatru
“Cultura salvează România! Salvaţi Cultura! este sloganul Galei Teatrului Tânăr, din 6 mai 2010. Premiul oferit de Fundaţia Dan Voiculescu Pentru Salvarea României, organizatoarea festivalului, este de 100 000 $ şi va fi al celei mai bune trupe romaneşti de teatru prezente în concurs! Nu rămâne decât să vă înscrieţi, să participaţi şi să câştigaţi! Baftă şi inspiraţie!
citeşte mai departe »
|
batranutragator
te-am dat cu capul de pereți tată, am izbit pînă-ți curgea ceară galbenă din nas
dar nu te-ai supărat, aveai o liniște cumplită, țineai buzele închise
pleoapele odihneau într-un somn de statuie. îmi părea atît de rău că m-am revoltat,
că m-am împotrivit felului tău de a fi – dar erau toți acei oameni care se distrau și rîdeau de mine,
erau acele guri din care veninul curgea asemenea vinului la beție.
un roi imens de corbi înfășura aerul pe aripi, mă lăsa fără suflare. știu,
ai fi împărțit ultima bulă de aer cu mine dar nu puteai deschide gura,
simțeam cum într-un fel anume, din spatele ochilor închiși, mă priveai și-mi mîngîiai pieptul cu gîndul.
îmi întindeam brațele și te strîngeam aproape, într-o pătură caldă ce tremura la fiecare pas nesigur.
nu știam ce să fac, să te spun mamei că iar dormi, dar nu-ți simțeam pe buze vinul oțetit uitat prin butoaie
sau să te ascund, un trofeu al meu de care nu va ști nimeni.
citeşte mai departe »
|
mallev
e 6 dimineaţa
şi n-am vrut să mă trezesc
voi nu ştiţi cum e
în aceeaşi inimă cu un lup
şi aşa ar trebui să fie
înăuntru cu colţii lui mari
să te prăbuşeşti
citeşte mai departe »
|
carmen-manuela
este la fel ca în dimineaţa aia frumoasă
când am tras brusc cearşaful de pe tine
te-ai speriat şi te-ai ridicat brusc
erai gol şi foarte alb şi mi-a venit
să scriu pe pielea ta ca un pe zid egiptean
să-mi înfig pixul în tine
până simţi poezia în vene
şi se scurge pe covor
dar m-am oprit, mi se părea că ai ceva pe spate
câteva urme de camion, aveai nişte dungi negre
miroseai puţin a cauciuc ars
un fel se smoală şi nu prea
mă uitam atentă, analizam fiecare
centimetru de piele să văd ce sunt cu dârele alea
nici până a doua zi nu se luaseară
cred că nici acum citeşte mai departe »
|
eclesiastul
intoarcerea in trup vara
cand ata de la bikini se muleaza intre fesele fetei
de parca si-ar fi gasit in sfarsit casa
si studentii intorc cartea de pe o buca pe alta
intoarcerea in trup vara
cand soarele arde si el tot ce poate
iar noi dezgolim sticle de bere descoperind goliciunea
intr-o eterna transhumanta intre buda si masa citeşte mai departe »
|
alfredkitchcok
“Duminica -28 februarie :Daca acum doua luni ma uitam mereu in oglinda caci imi placea starea deplorabila a persoanei mele , de data asta nu suport oglinda.,Mi-e teama de entitatea din ea.,Nu am probleme financiare sau griji majore dar nu ma simt nici pe departe implinit.,.,
Situatiile astea ma fac sa ma intreb daca eu sunt Sorin sau daca cumva sunt o clona a lui Sorin., cu amintiri comune.,urmarindu-ma.
citeşte mai departe »
|
Amelia Mociulschi
Eva strângea sticla cu putere sub braţul îndoit. Mâna se încleştase pe gâtul sticlei, lângă dop. Braţul îi amorţise. Lichidul din sticlă se clătina la fiecare pas. Paşii Evei se clătinau şi ei printre brazde. Se duceau spre locul unde fusese şanţul satului. Ochii Evei nu priveau însă într-acolo. Priveau spre pământ. Picioarele se împiedicau de bulgări. Bulgării săreau şi se sfărâmau. Şi bulgărele din pieptul ei sărea, dar încă nu se sfărâmase. Inima vroia să scape din strânsoarea coastelor şi să fugă. Dacă ar fi scăpat unde s-ar fi dus? Oriunde. Gândurile erau brazde, arătură nouă peste un pământ vechi. Se întorsese în satul ei după atâţia ani. Oare de ce crezuse că ar fi fost posibilă o întoarcere? Şi de ce primul drum îl făcuse la Ion? Pentru că el fusese tot ce rămăsese în sufletul ei din această lungă perioadă de vreme? Pentru că s-au iubit cândva, în copilărie, sau doar ea crezuse acest lucru? Fusese demult… ca într-o altă viaţă.
Luna stătea sus atârnată de stele. Jos, câmpul nu avea de ce să atârne; poate numai de noapte. Eva se opri lângă ceea ce fusese cândva şanţul satului. Două maluri şterse. Iarba era uscată, fructele ciulinilor, coapte, atârnau de tufele ţepoase. Şi ele aveau ţepi pentru agăţat. Dacă nu aveau de cine, se agăţau de vânt. citeşte mai departe »
|
ofelia prodan
Era o noapte neagră şi ne-am întâlnit.
Unde mergi acum, parcă m-ai întrebat
şi parcă ţi-am răspuns că nu mai am unde
să merg, că nu mai am casă. Casa mea
e nicăieri. Şi numele meu este acum nimeni.
O să rezolvăm treaba asta, o să te fac eu
la fel ca înainte, parcă mi-ai zis. citeşte mai departe »
|
batranutragator
sîngerez
ceva sau cineva se decupează în mine
e întuneric, frig și un lichid mă învelește ca o pătură a morții
sîngerez și ceva îmi spune că și buzele-i
sînt pline de sînge
cînd s-a băgat în pat îmi doream totul, miros absolut
de transpirație, de piele
miros de dragoste, de spermă, de sînge menstrual
miros de interior de femeie citeşte mai departe »
|
Alberto M. Popesco
Era o dimineaţă oarecare. Un bloc aproape finisat în formă de U plin de muncitori: spanioli, români, marocani, ecuadorieni, bulgari, etc. O armonie aproape completă, în perioada în care Spania avea nevoie de mână de lucru de peste hotare. Calificaţi sau nu, avea nevoie de oameni. Mecanismul era simplu: băncile aveau extrem de mulţi bani de cheltuit aşa că, finanţau construcţia de apartamente, pe care apoi le vindeau la suprapreţ prin intermediul creditelor ipotecare. Şeful obişnuia să facă ture prin parcurile oraşului pentru a recruta forţe proaspete. Românii care nu aveau unde să doarmă obişnuiau să îşi petreacă nopţile pe malurile împădurite ale Ebronului sau prin parcurile mari. Aici găsea din belşug materie primă: aproape toţi pretindeau că sunt meseriaşi, sau, cel puţin, munciseră anterior în construcţii. Adevărul era că şefului nu-i păsa prea mult de pregătirea profesională a acestora, pe el îl interesa doar să respecte cerinţele şefului de şantier: ”Adu-mi 5 oameni pentru o lună, 2 meseriaşi şi 3 salahori!” , ”Mai adu-mi încă 3 pentru curăţenie.” Şi tot aşa. Li se dădeau o salopetă, o cască, o pereche de bocanci, eventual o pereche sau două de mănuşi şi erau trimişi la muncă pe şantier. Nici unul nu avea documentaţia legală dar asta nu era o problemă. Şeful de şantier accepta tacit ca acei ilegali să intre în şantierul lui fără documentaţia necesară presat de termenul de executare al lucrării, banca era mulţumită că apartamentele se vor vinde, statul era mulţumit şi el că îşi încasa taxele şi impozitele aferente. Muncitorii adunaţi din parc putea trimite şi ei acasă un pumn de euro. Era un cerc vicios în care toată lumea câştiga. Fericirea atingea cote maxime. Spania se îndrepta cu paşi repezi spre locul opt în ierarhia mondială. Economia se baza în principiu pe turism şi pe construcţii. Aşa că românii care veneau în Spania erau absolut toţi ingineri, maiştrii, meseriaşi sau salahori. România livra Spaniei doar constructori. Îmi venea să râd când mă gândeam că pest 80 la sută nu ţinuseră niciodată o mistrie în mână în România.
Asta era şi cazul celor patru români de etnie rromă care s-au amestecat în dimineaţa aia în vestiar printre noi.
-Dă-mi, frăţică, şi mie o cască. Mi s-a adresat unul dintre ei, cu un tupeu specific.
-Vezi şi tu pe acolo, şi i-am indicat un loc după o canapea de lemn unde se obişnuia să se arunce căştile folosite.
A ales una galbenă, şi-a aşezat-o şmechereşte pe cap adresându-se unuia dintre ei.
-Cum îmi stă, mânca-ţi-aş?!
-Eşti şucar, să moară mama!
A râs ştirb. citeşte mai departe »
|
Stancu Marius-Iulian
şi poate că pauza asta
lecturi & memorat lucruri like
când eu şi baieţii
aproape praf pe sintetic
cu feţele într un zâmbet retard
că oricât am incerca nu nimerim decât
terenul de rugby din spate citeşte mai departe »
|
mallev
aşa-mi intră toate cu mâinile
ce dacă afară e oraşul
mă urc pe masă şi strig
asta face mai mult decât un cur de femeie
înseamnă că sunt
şi m-aşez în ordine
citeşte mai departe »
|
i. a.
într-o zi de primăvară pe bulevardul elisabeta
m-am întânit cu poetul costică
după trei saptămâni de recluziune în care
nu m-am ntânit cu nimeni
m-am întâlnit cu poetul costică
poetul costică era un om sumbru
când vorbea despre poezie parca avea o ranga în mână
citeşte mai departe »
|
alfredkitchcok
Am uitat ce vroiam sa-ti zic…. Am o viziune care ma chinuie de cateva saptamani :
‘”-Aici miroase a suflete !
-Sufletele cui ?
-Nu ! MiroaSE asa.,.,a suflete..,\
-Eu nu le simt .
\-\de ce ti se misca picioarele ?
- Nu stiu ! Am asa.,.,un sentiment.,.,
-\cine s-a sinucis aici ?
-Tu sti cum miroase un suflet ?
-Nu ! Ce vrei sa spui ?
-Miroase frumosss.,
-Am inceput sa-l simt si eu.,Mi s-au uscat narile.
-De la sufletul cald .
-Nuuh..,e rece !!.,.,.,.,.,.,.,.,.,…,.,Eu NU MAI AM SUFLETTT !!!!
-Te blochezi ,.,nu vezi ? Miroase-ma acum !! Gusta-ma ! Gusta-ma !.,.,e camera plina de suflete.,Nu vezi ?
- deci..eu SUNT ANNNDREEA ?!?!?!?! “
citeşte mai departe »
|
Amelia Mociulschi
Anica a pornit dimineaţa devreme cu primul autobuz. Trenul personal avea un traseu ocolit şi prea multe staţii unde trebuia să oprească. Nu vroia să mai piardă timpul. Pierduse deja destul, în aşteptări. Aşteptările nu sunt întotdeauna roditoare. Îţi usucă rădăcinile. Visele fără rădăcini pleacă. Ea vroia să ajungă cât mai repede, acolo. La acel acolo, care-i transformase inima într-un ciorchine de emoţii. Dulceaţa lor făcea să-i zburde inima printre gânduri. Gândurile nu alergau după inimă. Gândurile se lipiseră de speranţă. Iar nădejdea ei se agăţase de acel acolo, unde urma să-l întâlnească pe bărbatul necunoscut. Necunoscutul ce dăduse anunţul de la rubrica matrimoniale.
O ceaţă matinală se aşezase ca o cloşcă peste oraş. Oamenii ieşeau ca puii dintre pene; un cap, un picior, o mână încărcată de bagaje, bulucindu-se în stil românesc, să urce în autocar. Toţi aveau bagaje. Semn distinctiv al continuităţii vieţii lor de zi cu zi. Anica avea doar începutul, adică nimic. Mai avea totuşi ceva: încrederea care ţi-o dă speranţa. Încrederea poate fi înşelată uneori de speranţe. Speranţelor nu le pasă. Ele sunt de bună credinţă. citeşte mai departe »
|
Stancu Marius-Iulian
Candy says
I’ve come to hate my body
And all that it requires in this world
şi cu o anumită detaşare
ne întoarcem
la micile puncte fixe
acum că aproape am ajuns să controlăm
efectul gesturilor
fără nicio semnificaţie
când plecăm prea devreme
sau prea târziu
când la radio se aud
melodiile retro
când bila de biliard
loveşte bila după logica tacului
citeşte mai departe »
|
Stancu Marius-Iulian
1. totul e din cauza viselor mele (kim ki-duk)
de o săptămână mă închid perfect
şi întru închiderea asta perfectă
fericirea mea ca un păianjen
citeşte mai departe »
|
Hyperliteratura
Un interviu cu Domnica Drumea în suplimentul cultural al Ziarului de Iaşi: link. Consemnează: Elena Vlădăreanu.
citeşte mai departe »
|
Marius Ianuş
Un nou blog marca Marius Ianuş: link
|
ofelia prodan
Lulu nu ştie cât e de mică
de aceea ea intră în fiecare dimineaţă
sub măsuţa din mijlocul camerei
şi se înalţă pe vârfuri
dar măsuţa e foarte vicleană
când Lulu se înalţă pe vârfuri
şi întinde în sus degetele
măsuţa se ridică aproape o palmă
deasupra pământului şi pluteşte citeşte mai departe »
|
victor negru
mi-a zis mama că poate
mă însor şi eu
măcar până la 30 de ani
cică vrea nepoţi
însă eu nu şi nu
eu dacă vreau plec în lume
să-mi fac de cap
să călătoresc prin ţări cât mai frumoase
dormind prin hosteluri
întâlnind pe acolo tot felul de femei
pe care dacă am chef le fut
fără obligaţii
sau alte prostii
şi mama mi-a zis oarecum speriată
sau mai degrabă uimită
băiete încă eşti imatur
a mai zis ceva despre tata
despre ce făcea el la vârsta mea
eu deja eram cu gândul
la Lisabona
unde trebuie să ajung
vara asta prin iunie
cam pe la sfârşit
cu o fată aşa cum îmi place mie
să ne plimbăm aiurea pe străzi
să facem poze
să ne iubim când avem chef
pencă atunci o să fie ziua mea
şi pur şi simplu
m-am cam săturat să tot
fac ce vor alţii
|
Lilith
un poliţist plictisit – de atîtea umbre rătăcite prin tomberoane
s-a aşezat pe un ciot de arbore aproape perfect
un chip împietrit – uşor de observat – din întuneric
apăruseră gunoaie umane doldora de muşchi- apoi
citeşte mai departe »
|
Stancu Marius-Iulian
de când am văzut insula lui kim ki-duk
încerc să mă las de literatură
mai aproape îmi e acum cârligul de pescar
pe care ea şi-l înfige în pizdă
dacă ai crede şi tu
citeşte mai departe »
|
Marius Ianuş
- “…decît să-l canonizeze nişte vînători de pensii adunaţi sub portretul unui securist, care nu-s destul de talentaţi ca să-i accepte Uniunea Scriitorilor, mai bine, Doamne iartă-mă, să-l cloneze fracturiştii.”
Un editorial al meu în revista VIP: link
|
Stancu Marius-Iulian
încă puţin
aici
tălpile noastre goale peste pălămidă & spini
în câmpul ăsta deschis în care simţim
suficient
mai direct poate
citeşte mai departe »
|
Daniel Lacatus
Mi-a fost dat să văd
Oameni tăiaţi de-a lungul şi de-a latul
cu oasele zdrobite metodic
îngropaţi de vii
în cimitirul Buna-Vestire
preotul crucificat cu braţele
strâns legate între ele şi sexul în gură
pământul miroasea a cadavre în putrefacţie
|
clau
simt dragostea ca un dusman
pe care n-as vrea sa-l invoc
nici daca m-ar plati in euro
si n-am nevoie de o doza
pentru a mima psihoza…
|
yuri
acum este vremea caderii
si a decuplarii. seneslav este
ca un copac cu crengile plecate:
pasari se aseaza pe
timp de iarna ciugulind uneori
câte o firmitura sau
câte un bob de roua. citeşte mai departe »
|
Cornel Balescu
Simt dragostea la fel c-o heroină
Şi-mi iau cu tine pe-nserare doza ;
Urcă spre ceruri fumuri de lumină,
Eu urlu luna care-mi dă psihoza ; citeşte mai departe »
|
Stancu Marius-Iulian
mă gândesc că tu eşti genul ăla de tipă
voluntar vulnerabilă citeşte mai departe »
|
Cezar Nicolescu
Scot la licitatie acesta carte. Banii vor fi donati lui Daniel Raduta.
citeşte mai departe »
|
clau
Se spune ca la inceput a fost cuvantul…”la inceput” poate fi corelat, la nivel semantic, cu formula magico-mitica prezenta in basm “a fost odata ca niciodata”…”la inceput?”…care inceput? Daca se va face apel la textul din care s-a extras acest enunt, se va observa ca titlul acestuia, “Geneza” e mai mult decat semnificativ. “La inceput” adica “la origine”… “A cui origine?” A existentei bineinteles…ca si a non-existentei: “La-nceput pe cand fiinta nu era, nici nefiinta”…Adica a fost odata, cand nu era nimic, nici oameni, nici animae, nici vegetale…nimic altceva decat cuvinte…Prin urmare, cuvintele se bucura de o existenta apiorica obiectelor pe care le desemneaza. Putem oare vorbi atunci despre o autonomie a semnificantului, a formelor, dincolo de sensuri? Desigur, avand in vedere ca, neexistand constiinta umana care sa creeze concepte, totul se reduce acandva la forme= cuvinte, perfect egale cu ele insele, ireductibile( la semnificant versus semnificat), doar semnificant=semnificat…
La un moment dat insa, Forma nu si-a mai fost autosuficienta si a nascut un continut, numit semnificat=sens=existenta. Dar acest continut, odata nascut…s-a tot indepartat de origine, de semnificant, de Forma Mater si a tins mereu spre autonomie, egoism al libertatii, al autosuficientei, transformandu-se, la randul sau, in Forma, dar de acesta data, tot mai lipsita de unitate, de autonomie, “murind” in tot mai multe continuturi= Forme=continuturi noi=Forme noi etc. Astfel se ajunge la teoria semnelor lingvistice…
in timp ce cuvantul originar se dovedeste creator, semnul omoara sensul prim (adica pe el, pe Cuvant), devenind ceea ce unii au numit simbol. Cuvant>Semn>Simbol. (va continua)
|
clau
fragment de autenticitate
bucata rupta din cerul meu
poemul meu care nu reuseste
sa spuna nimic
iar mi s-a stricat modjoul
cand andrei gheorghe
o face pe sfantul gheorghe
yoo, man… ar spune eminem
cu gura plina de vorbe
please stand up
cose i`m slim shady
i`m cleaning in my closet
i`m sorry mamma
cose i hate you
you never admit you`re wrong
i`ve never understood
the role i`ve been given…
e un ocean intre noi
pentru totdeauna
si te strig
descopar soarele in mare
si nu-l mai las sa rasara
si dumnezeu a poruncit
sa se faca noapte
ochii tai imi lumineaza
calea de-a pururi se stie
padurea inscorbura mare
ma prinde-n capcana
vanat mult poftit
imparate luminate
e gustoasa mancarea?
iar mi-a scapat soarele
din undita… pestisor de aur…
|
Stancu Marius-Iulian
distanţa
ca un fetus al scârbei
ca o stradă pe care după o anumită oră
eviţi să te întorci
la rădăcina de ciment a blocului
la focul lucrurilor strânse în tomberon
ca-ntr-un hambar al mizeriei
citeşte mai departe »
|
batranutragator
sînt un bărbat normal, înalt și sănătos. cu aspect interesant
dar asta nu contează prea tare. mama mea e fericită
și femeile mele sînt fericite. iar în spital oamenii întorc capul
și le simt privirile moi și calde lipindu-se de mine. e un fel de bine,
ca la o înmormîntare care se termină cu bine. și repede.
merg pe culoarele spitalului, prin secția arși.
sute de flori își deschid boboci roșii prin pansamente. bărbații icnesc
la vederea mea, femeile își întind spre mine mîinile cioplite. este iod,
cu siguranță iod este mirosul acela, un fel de parfum al vieții
încercînd să învingă celălat parfum.
la pediatrie copiii sînt absorbiți de o ciudățenie de joc. întinși pe paturi
scuipă bucăți de plămîn. fac schimb de medicamente și cred
în mine și în portocale. mai mult în fructe decît în oameni.
o fetiță cu păr negru vrea să îmi dea cîteva șuvițe. poate ultimele.
ochii ei de fier înroșit îmi transpiră palmele.
cînd mă ating, cineva îmi face injecția letală.
de obicei nu stau mult, doar cît să iau oftatul unei infirmiere
drăguțe. dragostea e un fel de alhzeimer, întotdeauna alți oameni
alte decoruri, doar durerea aceea cînd nu-ți aduci aminte
cît mai ai de trăit.
citeşte mai departe »
|
Sorin-Mihai Grad
De câteva zile pe www.egophobia.ro puteţi citi EgoPHobia #25, care cuprinde:
~ editorial
>>> Sorin-Mihai Grad – Douăzeci de ani degeaba?
~ invitat
>>> Sorin-Mihai Grad – Andrei Ruse – invitatul din EgoPHobia #25
>>> Morgothya – Interviu cu Andrei Ruse
>>> Morgothya – soni sau eseu despre moarte
>>> Patrick Călinescu – soni: romanul jumătăţilor de împliniri
>>> Igor Ursenco – Black Iovv
>>> iQ666 – high16 citeşte mai departe »
|
Stancu Marius-Iulian
ceva şi-a făcut loc în mine
se întinde
mă dă aproape cu totul afară
mă lipeşte de suprafeţele calde ale sângelui
şi ochii mi se deschid & se închid lângă tine
citeşte mai departe »
|
Cristi Jandarm
I. Viaţa mea sexuală pe înţelesul tinerelor năstruşnice
Cînd mă trezesc fac un duş cu o esenţă de baie puternică. Ăsta e primul secret ca să faci fericite femeile. În timpul actului sexual simţul olfactiv e de nu ştiu cîte ori mai dezvoltat. Aşa că partenerii trebuie să miroasă bine.
După duş, arunc o privire în pat să văd dacă noaptea s-a lăsat sau nu cu vreo pradă.
Glumesc. Ştiu deja dacă e sau nu cineva în pat. Aşa că mă duc să fac cafeaua. Pentru una sau două persoane, în funcţie de împrejurări.
Dacă o fac pentru două atunci nu pun zahăr. Pun ceşcuţele pe o tavă colorată, zahărul lîngă, linguriţele, şi mă prezint cu tot arsenalul ăsta la căpătîiul respectivei.
Tipei îi ia jumătate de oră să se întindă.
După ce se întinde o jumătate de oră, mai cască o data, demonstrativ, zgomotos.
– Vai, pisi, mi-ai adus cafea?
Niciuna n-a avut niciodată altă replică.
Doar felul în care îmi spun variază, de la „coconel”, la „pupic mic”.
|
weriwulf
Imi canta in gandu-mi, balade de demult,
Pierdute in codrii, pierdute in timp
Se aude in glasu-ti, un planset stravechi
Il iubesc si ador…sarut, nu omor.
citeşte mai departe »
|
Stancu Marius-Iulian
îmi bag mâinile
intru aproape cu totul
şi mă rup
cu sunetul ăla specific
al trupului care loveşte trupuri & obiecte
respingem & atragem
eu nu vin
citeşte mai departe »
|
Flavius
“De trei ori să fi prădat tătarii ţara în lung şi-n lat, de trei ori să fi căzut ca nuorii locustele pe lanurile înflorite ale României, totuşi n-ar fi produs pagubele pe care le aduc doi-trei ani de administraţie roşie.
Într-adevăr, dacă n-ar exista bietele tribunale cari de rău de bine tot sînt o ameninţare permanentă pentru aceşti oameni şi cari, cu toată starea precarie şi pururea primejduită a judecătorilor, tot îşi fac datoria cînd lucrurile se deoache, am asista la anarhia cea mai deplină de la un capăt pînă la altul al României.
E o datorie imperioasă pentru d. Cogălniceanu de-a curăţi atmosfera administraţiei judeţelor de mirosul de penitenciar răspîndit pretutindenea de partidul Warszawasky-Mihăilescu. Pe calea acestor schimbări l-ar binecuvînta poporul întreg, l-ar sprijini presa şi opinia publică în genere. Administraţia a devenit o adevărată pată pentru ţara aceasta, o pepinieră de candidaţi de penitenciare, un loc de refugiu şi de impunitate pentru cei ce au părăsit temniţele sau pentru cei cari sînt în perspectivă de a intra în ele de acuma-nainte. Ştim că trebuie un curaj extraordinar, cînd ai pe un Lecca sau pe un Stolojan alături, de-a mătura fără cruţare lepădăturile societăţii cu cari roşii pretind a administra, ştim că acest soi de oameni e-n stare a-ndrepta pistolul asupra pieptului unui ministru care ar încerca să-i înlăture, ştim asemenea că nu d. Brătianu, ci aceşti oameni sînt cei cari stăpînesc ţara, exercitînd o estremă tiranie asupra şefilor lor chiar; dar acest înalt curaj civic d. Cogălniceanu trebuie să-l aibă. Da, va avea în contră-i banda de exploatatori roşii, dar în tabăra sa ar fi ţara întreagă, sugrumată de adepţii lui Pazvantoglu.
Această satisfacere e datorită ţării întregi. Celelalte ramuri de administraţie publică, oricît de rău împînzite ar fi cu oamenii silei, au totuşi legi organice cari le fac contrabile. Dar în administraţia atîrnătoare de Ministeriul de Interne controlul lipseşte cu desăvîrşire.
În privirea administraţiei în sensul restrîns al cuvîntului România e dată în prada unei esploatări şi a unei silnicii nemaipomenite, pe care d. Cogălniceanu, ca om cu experienţă politică, trebuie si(n)gur să le fi cunoscînd.
Ne vine greu de-a vorbi de această administraţie roşie, căci de ruşinea şi cangrena ţării noastre sîntem siliţi a vorbi. Dorim din inimă ca d. Cogălniceanu să ne dea ocazie de a tăcea cel puţin despre ea; căci epoca în care am putea-o menţiona cu laudă ne pare încă foarte depărtată.”
(Eminescu – 20 iulie 1879)
citeşte mai departe »
|
victor negru
mamă un câine turbat
urlă cu vocea ta din întuneric
mă urmăreşte pas cu pas
din întuneric se apropie de mine
nu îndrăzneşte să mă muşte
doar urlă cu vocea ta
e în spatele meu
gura lui e gura iadului
gura iadului mă va înghiţi
***
citeşte mai departe »
|
Marius Ianuş
Sînt oameni care folosesc sărăcia ţării lor în interes personal ? Cît valorează cuvintele unor moldoveni de peste Prut care-şi smiorcăiesc “ţărişoara” ? Dar ale unor indivizi care se visează securişti de pe meleagurile dîmboviţene ? http://staredeurgenta.wordpress.com/2010/01/12/fetele-ticalosiei-1/
Descărcaţi varianta audio a cărţii:
BlogoSquare